Ultima ora
You are here: Home / Articole / Sesiuni scurte de iarna
Sesiuni scurte de iarna

Sesiuni scurte de iarna

Pentru un pescar de crap care nu e foarte rău certat cu frigul şi cu nevasta, iernile fără zăpadă şi geruri năprasnice, în care nu trebuie să ai abilităţi de eschimos ca să ieşi pe baltă, sunt ocaziile perfecte pentru hrănit pasiunea. Cum această iarnă se înscrie perfect în tiparul de mai sus, cel puţin deocamdată, e momentul să-ţi pui la încercare îndemânarea, priceperea în localizarea peştilor şi, mai presus de toate, răbdarea.

Boiliesuri mici, dipuite, gata sa fie trimise in misiune

În urmă cu foarte mulţi ani, pe când îmi făceam ucenicia în ale pescuitului cu undiţe din trestie şi cârlige din bolduri îndoite, exista printre pescarii care umpleau până la refuz bacul de ora 5 convingerea că, iarna, peştii paşnici nu “manâncă”. Sau, mă rog, ideea că intră într-un fel de hibernare care face prinderea lor aproape imposibilă. Odată cu trecerea anilor şi cu accesul la toate informaţiile posibile, această adevărată “judecată de valoare” avea să se schimbe treptat, până la momentul în care, acum, am pretenţia că ştiu, cel puţin la nivel de noţiuni generale, cam ce se întâmplă sub luciul de apă cu ciprinidele. Deşi sunt un fan înrăit al partidelor lungi şi foarte lungi (îmi amintesc un octombrie din anii ’90, petrecut în întregime în Deltă, şi de regretul încercat atunci când a trebuit să plec spre casă), în ultimii ani am început să ies, iarna, la sesiuni de o zi, atunci când bălţile nu sunt îngheţate. Prin metoda clasică încercare-eşec am reuşit să elimin, treptat, multe dintre problemele cu care se confruntă cei care îşi fac curaj şi ies pentru prima dată pe baltă iarna. Fără pretenţia de a încadra acest articol într-o ramă nemeritată, o să vă spun cum văd eu pescuitul de crap pe timp rece şi care cred eu că e abordarea cea mai eficientă pentru ieşiri foarte scurte.

Managementul timpului

Pentru pregătirea sesiunilor scurte, este foarte important să aveţi totul pregătit pentru pescuit încă de acasă. Eliminarea timpilor morţi este elementul primordial în pescuitul pe vreme rece. Câteva minute economisite la fiecare dintre operaţiile implicate ne poate prelungi sesiunea de pescuit cu 40-60 de minute, ceea ce, în condiţiile în care ziua de pescuit are doar 7-8 ore, înseamnă foarte mult. Cum eliminăm timpii morţi? Păi să vedem… Lansetele pregătite, cu mulinetele montate şi eventual firul trecut prin inele. Odată ajunşi la baltă, trebui doar să le mufăm şi să legăm montura.

Meniu de iarna - arc naditor, forfac scurt si porumb de plastic la carlig

Meniu de iarna – arc naditor, forfac scurt si porumb de plastic la carlig

 

Care montură trebuie să fie gata şi ea, nu e timpul cel mai bun pentru legat cîrlige şi ales leadcore-ul potrivit. Ştiu unii pescari care sunt atât de atenţi cu timpul lor, şi să nu râdeţi, încât îşi pun de acasă până şi groundbait-ul pe momitor. De cele mai multe ori, când ei sunt cu toate monturile în apă, partenerii lor mai leneși abia mufează a doua lansetă. Asta poate însemna un peşte în plus, sau singurul peşte al partidei. Ar fi perfect să vă faceţi mixul pentru momitor de acasă, înainte de plecare. Astfel are timp destul să se umecteze şi să fie numai bun de folosit când ajungeţi pe vad. Nu uitaţi de avertizori şi swingere. Montate de acasă pe braţele rodpod-ului, la baltă doar montaţi picioarele şi sunteţi gata de acţiune.

Pe vreme rece, cautati malurile cele mai expuse soarelui

Pe vreme rece, cautati malurile cele mai expuse soarelui

Din propria experienţă, pot să afirm că cele mai multe prezentări (atunci când avem prezentări!) pe timpul iernii apar la prânz și după amiaza, după ce soarele a dezmorţit puţin temperatura apei şi peştii ies, pentru puţin timp, din letargie. De aceea, odată lansetele în apă, folosesc prima parte a zilei pentru a “intra” în atmosfera de pescuit. Încerc să observ semne de activitate a crapilor sau ajustez din mers tactica şi tehnica, dacă situaţia sau intuiţia îmi cer asta. Nevoia îl învaţă pe om, şi de aceea sunt convins că pescarii care au foarte puţin timp liber şi-au dezvoltat în timp abilităţi care le permit să pescuiască eficient chiar şi pe vreme rece.

Nade şi momeli

Trebuie adaptate la condiţiile de pescuit, tipul de baltă şi temperatură. În general, dacă peştii se hrănesc relativ bine, încerc să folosesc cam aceleaşi nade şi momeli pe care le folosesc în celelalte perioade ale anului pe aceeaşi baltă, doar că reduse ca dimensiune şi puţin upgradate cu arome fructate şi dulci. Nu plecaţi de acasă fără momeli naturale, cum sunt porumbul dulce, larvele de chironomide şi viermii.

The Secret şi Top Banana de 10 mm - prima mea alegere pe vreme rece

The Secret şi Top Banana de 10 mm – prima mea alegere pe vreme rece

 

Un sandviş făcut dintr-o boabă de porumb dulce şi 2-3 viermuşi poate face diferenţa dintre a prinde şi a nu prinde. Singurul dezavantaj al momelilor vii, iarna, este acela că nu sunt deloc selective, ele putând atrage orice altă specie activă în acea perioadă – caraşi, bibani, plătici etc. Una dintre combinaţiile mele preferate pentru vreme rece este aceea cu un boilies mic, de 10 mm, în combinaţie cu o boabă de porumb artificial, ambele bine îmbibate în lichide atractante. Şi, dacă am ajuns aici, vă spun şi că-mi prepar singur dipul în care le ţin – 8 părţi dintr-un atractant dulce şi cu aromă de fructe (Tutti Frutti, căpşună sau ananas) şi 2 părţi de atractant condimentat (prefer Sweet Spice sau Pink Pepper). Pentru pop-up-uri prefer spray-urile cu atractant, fiindcă decid pe loc culoarea şi dimensiunea şi prefer să le asezonez cu ce-mi vine atunci în minte.

Porumb artificial gata aromatizat, o alegere inspirata la sesiunile de iarna

Porumb artificial gata aromatizat, o alegere inspirata la sesiunile de iarna

Invenţia momelilor artificiale, care imită cam tot ce vă trece prin cap, de la porumb, alune tigrate şi viermuşi până la melci şi larve, a uşurat mult munca pescarului, dar a şi înmulţit opţiunile, ceea ce îngreunează, uneori, luarea unei decizii. Daţi o şansă oricărei combinaţii – boilies cu pop-up, porumb cu viermi, boilies cu porumb, pop-up cu viermi sau larve, artificiale cu naturale – orice credeţi că poate face peştele destul de curios încât să-i declanşeze un semnal de hrănire. Mici săculeţi solubili, plini cu bunătăţi şi agăţaţi de cârlig, pot creşte şi ei şansele unei trăsături. Evitaţi nadele şi momelile uleioase, dispersia atractantului poate fi împiedicată de coagularea, la temperaturi mici, a uleiului din compoziţie. Şi, poate cel mai important, nu lăsaţi plictiseala să vă dicteze ce să faceţi – supranădirea poate face mai mult rău decât bine.

Platou de iarna – porumb, arome de fructe şi groundbait picant

Localizare şi monturi

Dacă nu cunoaşteţi balta, încercaţi să găsiţi zonele de confort ale crapilor. Aceştia preferă zonele cu adâncimi medii-mari, cu o temperatură care să le permită să se mişte puţin, dar care să le ofere neapărat un adăpost pe vreme rea. Căutaţi-i în malurile înspre care nu bat vânturile, dar unde apa să aibă şi o adâncime relativ mare, maluri abrupte cu copaci căzuţi, zonele deversoarelor etc. Ca un truc favorit, folosesc întotdeauna o lansetă, pe care am numit-o lanseta-spion, pe care o lansez la intervale scurte (cel mult o oră), în diverse zone cu diverse structuri şi adâncimi, în căutarea unui răspuns. Vorbind despre monturi, cred că succesul într-o partidă de iarnă ţine mai mult de localizare şi de momeli decât de monturile folosite, dar există şi în ceea ce priveşte monturile câteva indicaţii.

13 kg de solzi de februarie

13 kg de solzi de februarie

 

Prima dintre ele se referă, bineînţeles, la dimensiuni – reduceţi dimensiunile cârligelor şi ale celorlalte elemente folosite (fire, vârtejuri, anouri etc). Pe primul loc în opţiunile personale se află montura blow back cu anou, pe un cârlig cu tija lungă, folosind un fir mătăsos cu cămaşă plastifiată. Totuşi, iarna nu e vreme de experimentat, folosiţi orice montură în care aveţi încredere, atâta vreme ţineţi cont de raportul dintre dimensiunea acesteia şi dimensiunile momelilor.

Gama The Source, una dintre preferintele personale

Gama The Source, una dintre preferintele personale

Un ultim aspect de care trebuie să ţineţi cont la partidele de iarnă este confortul personal. Trebuie să aveţi haine bune şi călduroase, dar care să şi respire cumva, Ultimul lucru pe care-l doriţi este să transpiraţi şi să staţi ud toata ziua. Bocanci solizi şi călduroşi, mânuşi, caciulă, eventual o pătură specială de pescuit în care să vă înveliţi pe scaun. Nu uitaţi de ceainic, termos şi aragaz, o cană de ceai fierbinte poate valora, în termeni de plăcere oferită, cât un crap de 15 kg, într-o zi friguroasă. Ţineţi cont de faptul că buteliile pentru aragaz trebuie să conţină un amestec de butan şi propan, amestec care nu îngheaţă la temperaturi joase. Combinaţi momentele de răbdare cu cele de activitate şi veţi reuşi să vă bucuraţi, cu sau fără peşti puşi pe saltea, de o partidă de pescuit cu care nu foarte mulţi se pot lăuda. Fir întins!

Captura de 15 kg pe Tancabesti, intr-o zi insorita de iarna

Daca ti-a placut articolul, un like si un share sunt binevenite! Ne poti cauta si pe facebook, contul Revista de Crap. Iti multumim si te mai asteptam!

Leave a Reply

Scroll To Top
shared on wplocker.com