Ultima ora
You are here: Home / Articole / Povestea linului patat
Povestea linului patat

Povestea linului patat

De Razvan Andrecau

Luna septembrie este mereu una speciala pentru mine, fiindca e perioada in care, aproape in fiecare sezon, se intampla ceva deosebit din punct de vedere pescaresc. Tot in septembrie s-a petrecut si partida pe care o voi detalia in randurile urmatoare, una dintre cele mai aparte partide pe care le-am facut de cand m-am mutat in Anglia. Locul faptei este lacul Higher Maynard Walthamstow, de fapt un complex de lacuri foarte renumit, unde Danny Fairbrass si-a inceput afacerea Korda si unde se tine, anual, BCAC, campionatul national englez. Am pescuit pe cel mai dificil dintre lacurile complexului, care are maxim 100 de crapi, dar si specimene record de lin, stiuca si platica. Partida a fost una scurta, iar specia tinta era crapul, bineinteles, desi lacul e vizitat si cu alte specii in minte. Multi dintre vanatorii de specimene pierd zile intregi aici, in speranta ca se intalnesc cu vreo platica de 7-8 kg sau cu lini aurii care, de multe ori, depasesc 4-5 kg. Un astfel de specimen hunter se afla in stanga mea si, fiindca nu avea prea mult succes, a venit la o poveste, ca sa mai omoare timpul. Asa am aflat si eu de ce e asa renumita balta aceasta. Renumita, dar extrem de grea, in acelasi timp.

I-am explicat omului ca eu dau dupa crap si chiar nu ma intereseaza urataniile alea. Mai ales platicile, pe care le urasc de moarte (ca orice pescar de crap, de altfel). In timp ce povesteam cu el, imi pregateam lansetele si momelile. Nu m-am stresat cu naditul, pentru ca stiam ca, acolo, singura sansa sa prinzi ceva e sa folosesti doar momeala de la carlig. De data asta, am folosit monturi snow-man pe toate trei lansetele, boiliesuri mici, de 14 mm, cu jumatate de pop-up de 10 mm, toate de la Mainline. La nici 10 minute dupa ce am avut toate monturile in apa, batul din stanga a plecat cu o trasatura foarte violenta si eram sigur ca voi cantari primul crap al sesiunii. Dupa o lupta foarte scurta si destul de ciudata (comportamentul pestelui era total atipic fata de ce stiam eu ca inseamna drilul cu un crap), aveam in minciog ceva ce parea sa fie un ciortan mai rasarit. Abia dupa cateva minute am realizat ca toti pescarii de stationar de pe lacul ala erau in jurul meu si bombaneau printre dinti. Prima mea intentie a fost sa eliberez pestele direct din minciog, dar mosul cu care povesteam m-a rugat frumos sa fac o poza, pentru ca ceea ce am prins e un peste deosebit.

Linul patat, pestele pentru care m-au invidiat toti pescarii de pe balta

Era un lin auriu, unul dintre pestii extrem de rari pe care-i vanau pescarii de pe acel lac, dar care nimerise la cine nu trebuia. Cel mai mult m-au surprins petele acelea negre de pe capul pestelui, pete care te-ar putea trimite cu gandul la o incrucisare accidentala cu un crap Koi. Sau poate ca e vorba doar de o malformatie genetica. Prinsesem, asadar, unul dintre cei mai speciali pesti din acel lac, fara ca macar sa-mi doresc asta.

Dupa ce am eliberat pestele, am aflat de la vecini ca ar mai fi inca unul asemanator in lac, dar mult mai mic ca si dimensiuni, pe care reusisera sa-l prinda cu cativa ani in urma. N-am mai reusit sa prind nimic in ziua respectiva, dar, din comentariile si povestile pescarilor de stationar, am realizat ca am fost foarte norocos prinzand acest peste. Sincer, as fi fost mult mai bucuros daca il prindea unul dintre cei care venisera special pentru asa ceva, cu siguranta captura ar fi fost mult mai apreciata iar pescarul mult mai fericit. Uneori, la pescuit e ca-n viata – nu e pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste.

 

Leave a Reply

Scroll To Top
shared on wplocker.com